cicluri

am tot avut mai multe tentative de a începe o postare nouă. primul început prin ianuarie se referea la cicluri. si cumva cred că am să rămân la asta.

acum aproape 15 ani, descopeream studiul comparat al diverselor sisteme filosofice, descopeream discuțiile profunde despre om în relație cu sine și în relație cu Lumea. am reflectat sistematic ani buni. s-au pus semințe și foarte multe din lucrurile intuite de-a lungul adolescenței și mai târziu, și-au găsit astfel explicația. mai mult, aceste idei (în sensul filosofic) m-au condus pe drumul meu.

acum vreo 10 ani am decis că este util să inființez o firmă, o umbrelă pentru a-mi putea desfășura activitatea legal. am stat să caut un nume și nu îmi aduc aminte întreg procesul, dar am ajuns la Steppenwolf Film (lupul de stepă). Este legat de carte (recomand și o ecranizare, film rar, cu Max von Sydow), dar în același timp lupul în sine este un animal, care funcționează singur, cât și in grup, se adaptează la anotimp și circumstanțe, dar iși păstrează integră natura lui. Este singurul animal ce nu poate fi dresat pentru circ și printre singurele mamifere ce își alege partenera/ul pe viață. Mă caracterizează.

revin la cicluri, pentru că după 15 ani mă întâlnesc din nou, într-un context nou, cu scrierile de bază, cu scrierile pe cât de simple stilistic pe atât de profund arhetipale.

cicluri de 7 ani, sau unele de 5 ani… de 7 în relația mea cu sine, de 5 în ce pirvește profesia.

am învățat de fiecare dată și din fiecare experiență. uneori le-am repetat sub alte forme, poate pentru că nu am înțeles ce trebuie să fac de prima oară, dar realmente am construit. am construit la mine ca om în relație cu mine și în același timp în relație cu societatea încercând de fiecare dată să aplic tot ceea ce eu cred că este valoros și relevant păstrându-mi viu punctul de referință. m-am și pierdut din când în când.

să fiu în adevăr cu mine înseamnă să recunosc și că eșecul este o opțiune, că uneori există situații unde nu ține de mine să le schimb cursul, situații unde schimbarea, poate nu în direcția dorită, este inevitabilă – și în acest caz mult mai bine să nu te împotrivești, să lucrezi cu ea pentru a o transforma dintr-un pericol într-o oportunitate.

falimentul, despărțirile amoroase zdruncinătoare, mutatul dintr-o casă în alta, dintr-o țară în alta, un an în Sarajevo (orașul unde nu se vede orizontul), viața de nomad, liber de gândul de a aparține – piloni de rezistență.

dar uneori vrei mai mult. vrei să contribui mai mult, pentru că undeva în tine ceva te împinge să vrei să participi, să încerci să pui umărul la următorul pras către progres. e de ajuns ca acest gând să ia o formă de manifestare mai concretă în minte, iar oportunitățile apar. pe principiul, ai grjă ce îți dorești, pentru că sigur se va întâmpla – doar atenție la cum formulezi dorința.

mi-am condus drumul intuitiv și conștient și am ajuns de fiecare dată în locul unde trebuie, acolo unde prezența mea a fost utilă.

modificările ce apar pe parcurs, partenerii și partenerele de viață pe care le-am/m-au lăsat la un moment, doar pentru că atât ne-a fost drumul împreună, experiențe ce se adaugă. și vin și momente mai târziu, când chiar dacă certitudinile sunt cele mai periculoase, totuși intuiția siguranței unei decizii, responsabilitatea unor vorbe sau fapte te fac să te simți bine, liniștit și te și motivează să te lupți pentru a nu rata o experiență unică.

ne mișcăm în cicluri, pe o spirală și nu există satisfacție mai mare decât a momentului când am mai urcat o treaptă. cu cât ajungem mai sus, cu atât suntem mai la mijloc. în moment de impas, ma bine mai tragem o gură de aer și așteptăm. oricât de multe experiențe am trăit, în continuare nu este lucrul cel mai ușor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *