după zece ani, incotro?

Au trecut mai bine de zece ani și este normal să ne punem întrebarea: încotro? Este rolul celor activi în domeniu precum și al instituțiilor publice implicate fie fianciar fie că scriu și adoptă legi, să stabilească următoarea destinație și apoi să traseze drumul.
În 2006, s-au pus bazele actualului sistem, cu bune și cu rele și în baza căruia am câștigat această poziție privilegiată în lumea internațională a filmului. S-a improvizat mult, s-a învățat din mers și mai ales am beneficiat de multă răbdare și indulgență din partea partenerilor străini tocmai pentru că realizau pioneratul.
Dacă discutăm despre un sistem nou, acest trebuie să fie un proiect asumat, o platformă care își propune obiective pe termen lung cu un impact pe mai multe paliere, cu o abordare pe orizontală, poate chiar și interdisciplinară. Un sistem, este un mulaj croit pe nevoile actuale, dar în special bazat pe o proiecție în viitor pentru a putea seta drumul celor ce încă nici nu și-au început activitatea în timp ce aceia activi în prezent să poată să se dezvolte.

Un sistem ar trebui să se rezume nu doar la finanțarea producțiilor sau a unor acțiuni, dar se poate și asa, este o opțiune, și o astfel de alegere ține de o viziune și o strategie. Chiar și în acest caz, este perfect justificat ca cel care își asumă viziunea stratregică, politicile publice, să poată să răspundă cât mai bine necesității publicului de a intra în contact cu diveristatea produsului cultural cinematografic atât prin formă cât și prin temele propuse de către creatori.
În opinia mea, este mai mult decât necesar ca un finanțator să poată acoperi o plajă cât mai largă de tipuri de conținut prin diversele scheme de alocare de fonduri, aceasta fiind o formă de a investii într-o diversitate a producției cinematografice. Este o investiție despre ale cărei rezultate nu putem fi siguri, dar cu siguranță nu este ceva ce trebuie minimalizat.

De exemplu de curând BFI (British Film Institute), anunța public noua direcție a fondului cinematografic, prioritățile și politica de acordare a finanțărilor. Au identificat necesitatea de a finanța integral debuturile și producțiile cu bugete reduse, pentru că debuturile sunt cel mai greu de co-finanțat pe piața de film, prezentând riscuri extrem de ridicate mai ales în contextul unei competiții ridicate în găsirea unui loc fiecărui titlu, fie că vorbim de piața locală, fie internațională. Dar au realizat și faptul că mediul de exploatare al producțiilor nu trebuie să mai fie atât de restrictiv (adică obligatoriu prima proiecție în sala de cinema).

Croația 2008, înființează HAVC (Croatian Audiovisual Centre) cu o viziune și propunere incluzând digitalizarea integrală și revitalizarea unei rețele de săli de cinematograf, susținerea producției de film național și implicarea pro-activă în susținerea producțiilor străine prin schemă dedicată co-producțiilor străine, dar și prin facilități fiscale. Astfel, Croația într-un ritm rapid a ajuns să aibă simultan un sistem funcțional de susținere a cineaștilor naționali, o susținere pentru proiecte internaționale fie în co-producție, fie prin prestări de servicii pentru producții mari precum Game of Thrones sau Star Wars.

Timp de zece ani cinematografia noastră și-a câștigat un loc important cu multă muncă și extrem de mult efort artisitic depus, just că în cea mai mare parte vorbim de un efort individual. Pentru o construcție de durabilă și pentru a putea vorbi de o industrie, efortul trebuie să fie unul comun și vizionar transpartinic.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to Top